Daniel N. Armenciu

Membru, Coordonator Grup de Lucru Educație

Daniel N. Armenciu

Daniel N. Armenciu a absolvit Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” în anul 2008. Studiile doctorale (2008-2012), care au avut ca subiect „Proiectul Bioclimatic în Arhitectura din România” au fost subvenționate printr-un grant European, prin programul EDUCAȚI. În prezent este lector la Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” și totodată predă în cadrul programului Green Building Professional dezvoltat de RoGBC. Daniel N. Armenciu este autor al mai multor articole pe tematica proiectării sustenabile; a participat ca organizator și conferențiar la o serie de conferințe pe teme precum proiectarea sustenabilă în arhitectură, design universal, inserții contemporane și muzee pe situri cu valoare de patrimoniu. Din 2017 este co-fondator și vicepreședinte BIMTECH – Asociația pentru Cercetarea, Dezvoltarea și Implementarea Tehnologiilor în Construcții. Activitatea sa profesională este completată în cadrul unei tinere echipe de proiectare din București, Embryon Atelier srl, unde activează ca arhitect cu drept de semnătură, oferind și consultanță în aplicarea principiilor eco-compatibile în intervențiile asupra clădirilor noi și a celor existente.